Ziua 6-7 Firenze (Florența) 

posted in: Uncategorized | 0

Două zile în Florența sunt suficiente doar pentru a te lăuda că ai fost, ai văzut și ai pus “checked” pe lista de călătorii. Dacă vrei într-adevăr să vezi orașul ăsta calumea, să mai studiezi și ceva istorie, sau să pui cap la cap detalii și povești din epoca renașterii, ori ai ambiția de a învăța câte ceva din istoria artelor, sau poate să cunoști îndeaproape lucrări celebre ale titanilor ca Michelangelo sau Boticelli…. păi pentru așa ceva măi băieți, e nevoie măcar de 2 săptămâni.  

Așa că eu în cele două zile incomplete, mai tare m-am frustrat, decât vizitat calumea chestii.  Am alergat prin galeriile de artă și prin Ufizzi, parcă fugărită. E adevărat că m-am oprit și am privit operele cu pricina, minute în șir… dar oare e suficient? Să nu mai zic că mi-au lipsit câteva cărți din domeniu, care ar fi putut să-mi livreze informații prețioase vizavi de felul în care s-au creat anumite opere de artă și contextul apariției lor în lume… a vedea o anumită operă nu e niciodată suficient. Unele picturi și sculpturi au apărut în lume după ani și ani de muncă. (Nu-mi ziceți de google, că am mereu telefonul descărcat) 

E imposibil să mă plimb prin Firenze fără să-mi fi amintit de mama. Ea e la noi pasionată de artă și țin minte că mai răsfoia uneori enciclopedii de acest gen, iar când eram mică îmi spunea și ceva povești. Acum văzând toate picturile astea superbe, îmi este dor de ea, cu siguranță ar ști să-mi zică mai multe. Fără să vreau, îmi amintesc așa o scenă din copilărie, în care mama a încercat să ne învețe să pictăm. M-a așezat la masă cu manualul de pictură în față (aveam deja vreo 11-12 ani) și m-a pus să desenez o ulcică cu umbră. Eu, care sunt lipsită de astfel de veleități, am trasat la repezeală niște linii, ce aduceau aminte a schițe de la grădiniță. Era gata în 3 min. Apoi priveam distrată “creația”! Mama a revenit peste 5 minute, observând că stau degeaba. “Ce-ai făcut aici? “- s-a răstit ea indignată. “Ce-s cracalețele astea? Adică vrei să spui că ai terminat? Cum să termini în cinci minute!??? Aruncă prostia asta și acum apucă-te din nou. Și gândește înainte să desenezi ceva. Și cu răbdare! Leonardo a desenat “Mona Lisa” lui în peste 10 ani de zile!!!” – și-a terminat ea pledoaria, ieșind ca viforul pe ușă și bolmojind în continuare ceva pe scări. “Eu nu-s Leonardo!” – am urlat eu frustrată în urma ei, dar cu jumătate de gură. Wowww, peste 10 ani? Cum o fi să pictezi o singură operă atât de mult? 

Ce să vă spun despre Florența? Geme de frumusețe și măreție, mai ales dacă te pasionează subiectul. M-au enervat la culme târgoveții și pușlamalele din stradă, cu genți contrafăcute întinse în mijlocul străzii și copii chitcioase după tablourile celebre.  Ei cine să cumpere așa ceva? Chiar nu au minte deloc în cap? Poliția chipurile îi fugărește, dar… mai pe jumătate. Doar când se lasă seară, dispar cu toții și te poți bucura de oraș. 

Extrem de dezamăgită am rămas și de muzee. Cu așa minuni în ele, sunt neîngrijite și amintesc de muzeele părăsite, de parcă nu ar încasa un căruț de bani din toate sursele. Scările crăpate, toaletele vechi, felul în care sunt puse exponatele la vedere… nah! Mă așteptam să găsesc luxul de la Louvru sau cum am găsit în muzeele de artă la Amsterdam. Dar sunt departe de așa standarte. Ce păcat. 

În genere am avut o senzație în Firenze, că nu se agită prea mult cu atracția turiștilor. Pentru că turiștii oricum se înghesuie care mai de care să vină încoace. Și atunci… merge și așa. Catedrala nu e întreținută și curățată cum trebuie. Pe scurt… habar nu am cine e primar pe-acolo, dar nu face nici o brânză. 

Ca să vezi catedrala, tre să stai la coadă 3 ore. Eu nu am așa răbdare și nici timp de pierdut. Mai dau ocolul o dată și observ o ușiță nepăzită. Țuști înauntru. Nu pot face de acolo un tur, dar mi-am făcut o idee cum arată și în interior. Brava. Astfel că alerg la galerii și la Ufizzi. Fraților! Nu e coadă!!! Vă vine să credeți așa ceva? :) Eu am crezut că am greșit intrarea. Întreb de 2 ori, se confirmă. Acilea e intrarea în muzeu. Stau cinci minute la o coadă mititică și gata! sunt înăuntru. Vrei un ghid audio? Sau poate o hartă care nu e în limba chineză? Da ce pretenții ai fetițo! :) 

În Firențe nu mi-am luat cartelă pentru transportul în comun, și am făcut 90% din distanțe pe jos. Nu mi-au plăcut cum sunt organizate. Nebunie curată, durerea de picioare e la ordinea zilei. Găsesc să stau la alt hostel, pe lângă “Puente Vechio”, într-o clădire din sec.13. Abia ce găsesc hostelul – ascuns extrem de bine și fără indicatoare la intrare, dar într-un final urc și mă cazez. 

Gazda când îmi vede pașaportul, dă-i și povestește în română. Eu îs obosită, dar lui îi turuie gura numa-numa :) Și-mi spune, că tavanele sunt pictate de mare și celebru pictor, că nu pot fi refăcute, că el trebuie să păstreze așa cum e… și dăi și dăi. Dar, printre povești răzlețe, îmi zice despre duelurile artistice din perioada renașterii.  Că de exemplu David a lui Michelangelo a apărut după ce Donatelli a făcut un David și l-a provocat pe Michelangello. Acela a sculptat în secret David într-o bucată de marmoră (nu de cea mai bună calitate), care era menită pentru altă lucrare.  Și cine mai știe azi că există și un David de Donatello?

“Și să vezi Mariana, să faci un giorno și până la castelul Pitti. E bello, aici la noi în Firențe ai multo variazionne!” – trăncănea nenea, vorbind cu 50% cuvinte italiene, iar când a văzut că eu dau din cap și înțeleg, a trecut complet pe italiană. La un moment dat nu mai înțelegeam nici o brânză, așa că m-am orientat spre ușe. El după mine – “tu înțelegi foarte bine italiano!” În gândul meu… “am încotro?” :) 

Hostelul lui e drăguț. Dar baia!!! aoleu!! un dezastru. Cu mare scârbă am făcut un duș acolo, însă m-am întors în pat și cearșafurile albe străluceau, iar tavanul pictat.. era pictat. I-am iertat cu jumătate de punct și prin faptul că mi-am uns mâinile și picioarele cu soluție dezinfectantă. Înainte de somn scriu la blog :) măcar un picuț… nenea apare în ușă și ignorând vreo doi inși cu ochi inguști, care dorm, mă întreabă: “Totto bene?” Dau din cap că da… n-are rost să-i zic de baie, sigur știe… 

Înainte de asta am uitat să vă zic in ce hal a plouat! Cu tunete și fulgere, cu șiroaie și rafale de vânt. Nici nu a apucat a ploua, că pușlamalele cu tabouri și genți fake au apărut cu umbrele la toate colțurile. Nu vreau umbrelă, domle! Ploaia face parte din experiență! Îmi venea să le zic – “nu ne stricați experiența de a umbla prin băltoace, uzi ghioalcă prin Firenze”. Așa că am făcut-o și pe asta :) of, Firenze, ești romantică rău :) 

Și în ziua a șaptea spre seară am ajuns la Padova, luată pe sus de o gașcă de nebunatici cu BlaBlaCar. Am vorbit despre toate cele, mi-au spus că se duc la mare în Pula și apoi la concert. (Da, Pula, nu e greșeală :) )

La Padova m-a invitat să stau la ea o colegă de liceu. M-au luat de unde m-au lăsat nebunii, m-au răsfățat, m-au hrănit cu plăcinte și sarmale cu foi de viță de vie… am făcut un duș pe cinste într-o baie superbă… seara la culcare, mă și gândeam…. “eu de aici nu plec degrabă, că e tare binișor”! 

Leave a Reply