Ziua 40 (5 iulie) – A Balsa – San Mamed – 12 km

posted in: Uncategorized | 0

Astăzi a fost o zi scurtă, deși mi-am planificat de dimineață altceva. Trebuia să merg dincolo de Sarria, dar… nu știu, cumva am simțit că deși am mers foarte repede și nu am făcut deloc pauze – am ajuns la 12:30 la San Mamed complet obosită și terminată psihic și am rămas la albergue.
Am pornit de dimineață cu Charo și am mers toată ziua. A fost foarte bine, pentru că am avut multe teme de discuție în comun și Charo este cu adevărat o persoană foarte specială, extrem de educată și drăguță. Dar temele pe care le-am dezbătut au fost copleșitoare, așa că m-au obosit psihic nespus de tare, mult mai mult decât m-am așteptat.
Drumul a fost frumos, doar câteva sătuce în care există mai multe vaci decât oameni și care miros…ceva de neimaginat. Văcuțele sunt mai mari decât soiul pe care l-am văzut prin Moldova – sunt parcă mai masive și mai musculoase, dar ugerul de lapte pare mai mic. Na, că mă făcui și expertă! :)
Dacă am scărpinat limbile, zău că nu prea știu ce-am văzut pe drum. Pelerini – mai puțini ca altă dată, dar am plecat de la 8:00, e posibil masele să fi trecut înaintea noastră! Am avut multe dealuri și multe coborâri – 90% a fost drum autentic de munte. La un moment dat am făcut un popas, în care am stat 15 min și … pentru mine nu a fost îndeajuns. Charo și-a băut cafeaua și era gata de plecare. Eu aș mai fi staaaat… dar am mers cu ea. Așa că atunci când am ajuns în San Mamed, speram deja să fi fost în Sarria… și m-am dezamăgit. Eram obosită. Albergue de la San Mamed arăta fantastic și… m-am așezat pe bancă și am zis:”Eu aici stau!” Charo a făcut ochii mari la mine:”Ești sigură?” Am dat din cap că da, ne-am luat în brațe și ea a plecat, eu m-am cazat.
Fiind prima mi-am ales un pat de vis cu noptieră. Am făcut duș în cada proaspăt curățată. Problema e că am avut și ceva probleme digestive, nu știu care a fost motivul, poate de la vreo apă consumată nu de la robinetul care trebuie, așa că bine că mi-am ascultat intuiția să rămân, că altfel nu știu ce făceam.
După duș, m-am băgat în pat pe la 13:30 și am dormit tun până la 15:30! Haha. În sfârșit odihnă multă!
Albergue e foarte curat, cearceafuri curate, miroase ca în paradis. Au pisicuță frumușică foc și o sumedenie de papagali, inclusiv niște canari cu puiuți. Hamacuri sub pom, pe care m-am tolănit din nou.
Am lucrat la blog, am reușit să mai completez vreo câteva postări cu fotografii, să mai fac niște corectări scurte, am multe greșeli, dar asta e. Am avut voie să-mi fac ceai, așa că am băut la ceai – cât pentru toate zilele în care n-am băut.
Seara am făcut cunoștință cu doi italieni și o japoneză, care călătoresc ultimii 200 km împreună – grup de trei, Camino amigos! Niște haioși! Oricum combinația japoneză – italieni – e „mortală” :), nu s-ar fi legat în capul meu de nici un fel, dar uite că se poate. Totul e posibil pe Camino!
Ei mi-au spus că Samos e foarte frumos, aș că dacă faceți Camino, nu luați ca mine ruta scurtă pe la țară – că în afară de balegă de vacă nu aveți ce vizita. Pe de altă parte – sunt sătulă de arhitectură, așa că pentru mine a fost în regulă, să mă bucur și de natură multă, munte și verdeață. Oricum de aici încolo avem toți drum comun, sper să-mi regăsesc prietenii „pierduți”, altfel î-i mai văd abia în Santiago.
La 23 noaptea unul din italieni, cel mai tânăr – David, și-a aprins telefonul să se joace jocuri video, fără căști. Uimitor, deși am dormit la amiază, eram atât de obosită, încât am auzit melodia jocurilor ca prin vis. Ca să fiu sigură, am deschis jumătate de pleoapă și l-am văzut cocoțat în pat și butonând. M-am întors pe partea cealaltă și n-am avut deloc energie să mă trezesc și să urlu la el:”Animalule, dobitocule care ești și tuț mama ta eu de telefon!” Dacă-l prind mâine pe la cotituri, î-l așteaptă o scărmăneală moldovenească zdravănă. Unii oameni nu au limite de obrăznicie. Nu au limite, zău.

Leave a Reply