Ziua 4 – Milano

posted in: Uncategorized | 1

Oprită în fața catedralei din Milano, respir adânc, încercând să înțeleg amploarea și măreția locului în care am ajuns. Piața imensă, populată de sute de porumbei și înghesuită de turiști de toate culorile, mă transportă în pozele și filmele celebre, a acestui loc, oferind peisajului un iz de grandoare. Admir lucrarea de arhitectură, zidită de atâtea veacuri, dar parcă mai fascinanți sunt oamenii care hrănesc porumbeii din palmă în speranța unei poze reușite. 

Milano! Și renumitul “Duomo” al său, care poartă opere de artă și pe care l-am admirat de atâtea ori în filmele de pe Discovery. În sfàrșit pot să-l admir îndeaproape, ce păcat că nu am studiat mai mult și că de fapt cunosc atât de puține din istoria respectivei clădiri. Din câte știu cosntrucția acestei mărețe zidiri a durat in jur de 600 de ani – undeva între 1380 și 1965. Nu știu datele exacte ( și nu mai stau să google acum :) ) Clădirea are 52 de piloni, câte săptămâni are un an și nu doar atât, de fapt tot ce se regăsește în ea, ascunde un anume simbol. Mari arhitecți italieni și oameni de artă, inclusiv în perioada renașterii, au lucrat la ridicarea și înfrumusețarea domului. Pentru că fațada clădirii nu a fost terminată nici până în 1800, la venirea pe tron a lui Napoleon Bonaparte, acesta a ordonat terminarea de urgență a fațadei, încheind disputele dintre arhitecți. Astfel că fațada a fost finisată în câțiva ani și Napoleon a fost încoronat ca rege al Italiei chiar în domul de la Milano. 

Clădirea este ornată cu peste 3000 de statui. Ce să vă zic, când urci sus pe acoperiș, ai senzația că fiecare statuie e ca un fel de protector al orașului, înălțându-se una câte una, pe toate direcțiile. Deasupra altarului, în interior, se află o luminiță roșie, acolo unde se păstrează cuiul cu care a fost bătut Iisus Hristos pe cruce (probabil unul din ele). 

O altă minune a domului este raza de lumină care pătrunde în catedrală și care la amiaza zilei, nimererește pe un punct special, iar momentul respectiv arată ora 12 fix. Nu știu să vă zic mai multe că nu am descoperit locația și nu prea am găsit informații ca să mă lămuresc cum funcționează, cel puțin am realizat că sunt foarte multe lucruri legate de catedrala asta, pe care aș vrea să le studiez. 

Altfel, admirat ca admirat, dar m-am cam prajit urcând scările pe acoperiș. A meritat cu desăvârșire, pentru că pe lângă panorama superbă a orașului, se pot vedea dantelele din marmură, podețele, garguii și statuietele. Pur și simplu îți taie respirația. Mare trăsnaie mi s-au părut colecțiile de artă modernă amplasate pe acoperișul domului. Ce sa vă zic? Mai mare prosteală nu am văzut în viața mea. Niște chestii fără formă și normă – sunt numite astăzi – artă modernă. Am trecut pe lângă o chichineață din aia – realizată de nu-ș ce sculptor britanic – care nu-mi spunea nimic. “Oi fi eu proastă și neștiutoare” – îmi zic, -“să-i dau o șansă!” Fac câteva cercuri în jurul chestiei ( nu pot să-i zic nici statuie, nici operă de artă) și încerc să găsesc măcar ceva – un simbol, un unghi care să mă inspire. Nada!!! Pe pedestalul “minunii” stătea scris “falși idoli”! Nu serios? Mi-a plăcut la nebunie tema (foarte serios) – o fi ăsta secretul artei moderne? Să faci așa, un ce ți-o ieși și să-i dai un nume măreț? Lămuriți-mă, ăia care se pricep :)

După ce am colindat catedrala vreo 3-4 ore pe toate părțile, mă pornii să văz și alte lucruri în Milano. Orașul este superb – inclusiv ca atmosferă. Mă minunez de nu mai pot, după ce văd că toate doamnele și domnișoarele poartă rochii vaporoase și sandale. Mai sunt și unele cu blugi rupți, dar majoritatea sunt precum zânele din Eden. Flu-flu pe stradă :) Mare șoc pentru cineva care văzu ultimii trei ani numai blugi și adidași. 

Gazda mi-a oferit niște sugestii excelente pentru înghețată gelatto, cine e prin Milano, chiar lângă galeriile de shopping, lângă catedrală, e gelateria Grom. După ce stau la o coadă pofticioasă, cumpăr și eu înghețată, întrebându-mă dacă e la fel de bună cum se zice. 

Madre Mio!!!! Bună? Asta nu e înghețată bună, e înghețată periculoasă. E atàt de gustoasă încât închid ochii de plăcere. Savoarea înghețatei de pepene galben e dincolo de imaginație. Gândiți-vă că mâncați o versiune de pepene galben foarte cremos :) Hai să nu vă mai fac poftă! Am o singură concluzie – ceea ce mâncăm noi în restul țărilor și numim “înghețată” – e crap! 

După ce văd o mare parte din orașul vechi, iau trăsura (adică metroul) și mă duc în zona “nouă” a orașului. Mi-a zis gazda că acolo o să găsesc două clădiri, ce au balcoanele amenajate cu grădini suspendate, și care au câștigat anul trecut premiul pentru cele mai frumoase clădiri din lume. Zău că sunt frumoase. Dar nu doar ele, ci și întreg centrul comercial, are un aer futuristic și o atmosferă care te aduce, foarte pe bună dreptate, în sec.21! V-aș spune mai multe, dar cuvintele sunt de prisos, în curând o să adaug și poze pentru cei curioși. 

Ar fi multe de zis, dar și așa m-am întins cu povestea. Seara, după ce am făcut duș, am ieșit cu gazda în zona “canalelor”! Foarte sec la vorbă, Giovani îmi spune că aceastea au fost amenajate și proiectate de Da Vinci, cu scopul a aduce marfa mult mai ușor și mai repede în Milano. “Apoi le-au închis. Dar uite că acum, s-a făcut mare vâlvă pe seama asta și vor să le redeschidă”! 

Pe-nserat, zona canalelor din Milano mă surprinde. Pentru că fără să vreau, sunt transportată imediat într-un fel de Amsterdam mediteranean, dar care în loc de “iarba” miroase a vanilie, amaretto si ciocolata. :) Canalele sunt împânzite de bărci de toate culorile amenajate sub formă de cafenele și străzile sunt pline de terase cu măsuțe, la care italienii gălagioși nevoie mare, servesc pizza și salate, dar mai ales șpriț sau vin. 

Mie nu-mi e foame, dar Giovani mă îmbie să mai încerc un gelatto. Nu tre să mă convingă, la cuvântul gelatto, fac precum șoricelul cu mustăți din “Chip&Dale” la mirosul de cașcaval :) doar că la mine se învârt mustățile de la gelatto :) 

Ne plimbăm pe marginea canalelor timp de două ore. Eu simt că picioarele mă dor într-un hal de nedescris și fiecare pietricică pare o corvoadă. Știu că aveți deja-vu :) cu durerea de picioare :) dar realitatea e că am mers foarte mult zilele astea, ca să pot acoperi orașele – unul câte unul, așa cum mi-am propus.

Nu aflu nimic nou de la Giovani… ajungem acasă și mă bag în pat, simțind picioarele cum pulsează :) adorm instant, fără să mai fiu în stare să scriu nimic :) 

One Response

  1. Ana Antonescu

    Draga Mariana!
    Toata admiratia mea pentru tine si un pic de invidie ,ca nu am curajul tau!
    Trebuie sa-ti si multumesc pentru descrierile amanuntite de la Camino.
    Am mers cu mai mult curaj in urma ta.
    Am ajuns si la Albergue Verde,Minchio isi amintea de tine.
    Am dormit la Fobcebadon,ca sa nu dorm la Manjarin ,am mancat supa de rosii in La Faba si am evitat padurea spre Burgos.
    Iti multumesc pentru toate,iti doresc drum bun si astept urmatoarele file de jurnal.
    Cu drag Ana Antonescu.

Leave a Reply