Ziua 3 – Zürich – Milano

posted in: Uncategorized | 0

“Hai că începe nebunia” – îmi zic, pășind prin gara din Zurich la 9 dimineața și observând că toate prețurile sunt în lire elvețiene. Așa că primul lucru pe care-l fac, caut un aparat de schimb valutar. Zurich are o gară generoasă, superb amenajată, cu zeci de chioșcuri multicolore și cu multă lume care aleargă de colo-colo, după tren, după bilete sau după un snack gustoșel. Apropo de gustoșel, tare mai îmi fac cu ochiul și bomboanele și prăjiturelele, și brioșele… Dar nu e timp de mâncare acum, vreau să plec cât mai repede în oraș.

Caut în primul rând toaleta, că am plecat iarăși de acasă fără să deranjez gazda, așa că am nevoie să mă spăl pe dinți și alte chestii de igienă. Găsesc o toaletă mare, extrem de bine gândită și pusă la punct, nu mai vorbesc de curățenie – curățată după fiecare utilizare. Cu bani? Da, cu bani și nu puțini – dar dați cu plăcere, mai ales când îmi amintesc de Bruxelles. V-am mai spus că spălatul pe dinți în băi din astea publice e funny? :)

 Apoi găsesc o zonă cu depozitarea bagajelor și îmi las rucsacul într-unul din dulapuri .Fericită nevoie mare și eliberată de marea și dulcea povară :) părăsesc pe jos gara spre oraș. Zilele astea apropo nu călătăresc ca altă dată, cu hărți și liste cu obiective și nici cu “tripadvisor”. Mă rog, am mai deschis nițel aplicația pe ici colo, dar pentru că am atât de multe orașe pe drum, am zis să experimentez și altfel de călătorie, mai nomadă, fără obiective turistice. Și bine fac, pentru că picioarele mă duc pe unde trebuie.  Știu că în Zurich există un lac pe care trebuie să-l văd, dar unde e lacul, nu am habar. 

În fața gării e o fântână care separă gara de o stradă principală, stradă circulată de mașini și tramvaie, ornată pe părți cu galerii de shopping și balcoane cu flori. Afară plouă destul de tăricel și nu am umbrelă. Așa că primul lucru pe care-l fac e să-mi cumpăr o umbrelă. Nu vă zic ce inspirație am avut să mă incalț în sandale? :) În fine, cu umbrela asortându-se cu unghiile de la picioare, mă pornesc flioșc-flioșc la plimbare, în căutarea lacului. După ce mă satur de galerii, o iau razna pe străduțe ce urcă și coboară, aproape pustii, foarte frumoase – din astea gotice și tipic europene. Clădirile în Zurich par foarte vechi și sunt colorate și înzorzonate cu tot felul de accesorii, de la flori și picturi stradale, la piese de artă modernă sau din contră – vintage. 

Nu știu fum fac și pe unde merg, hop că ajung la râu! Și nu oricum, ci direct în fața primăriei și catedralei. Vizitez catedrala (logic :)) ) și apoi hotărăsc că ar cam fi cazul să mă răsfăț cu ceva bunișor. După ce trec pe lângă cafenele frumoase, dar care nu-mi prea spun mare lucru, mă opresc la o bodegă simpluță, dar din care miroase divin. Când intru, localul e aproape gol, și în total sunt 4 măsuțe înghesuite. Dar pe tejghea tronează bunătăți tradiționale, doar-doar scoase din cuptor. Patroana și bucătăreasa e o femeie uscățivă și din aia cu atitudine, nemțoaică tipică, doar că din Elveția.  Cum mâncarea zilele astea n-a fost din cea mai sănătoasă, aleg o tartă cu spanac și brânză de capră, plus o cafea. 

Stând la masă și benoclându-mă la nimic (nu am wifi), mă trezesc că nenea de lângă mine mă întreabă cât e ceasul. După ce-i răspund, î-l întreb la rândul meu dacă nu e localnic. “Nu”- zice – ” sunt și eu turist, din Australia”. Îl lămuresc imediat, că de fapt aș fi avut nevoie de recomandări, cam ce merită vizitat prin Zurich. Nenea nu ascultă mult și scoate din sacoșă o hartă pe care mi-o dăruie. “Eu plec azi mai departe, spre Budapesta, așa că o să-ți prindă ție mai bine. Vezi că dacă ei tramvaiul de mai încolo, poți ajunge la o stație din care urci cu un fel de trenuleț în vârf și de acolo o să ai posibilitatea să admiri întreg orașul, ca în palmă.” Nenea plătește și se face nevăzut, iar eu studiez harta. După ce îmi termin cafeaua, tare voinică mă pornesc pe direcția indicată. Hai că avusei baftă :)

Iau tramvaiul și în câteva stații ajung la locul cu pricina. Trenulețe din astea care urcă pe munte am mai încercat prin alte țări, primul parcă pe undeva prin Anglia. În stație așteaptă 2 neni dintre care unul mai dubioșel. Măi să fie, orașul forfotește de turiști și aici nu e nici țipenie. Vine “bâz-bâz-bâz-fâsssss” chichineața de cabină și urc eu foarte țanțoșă și mândră de mine, de parcă am descoperit America. Nu stăm mult și pornim. “Hâț-hâț-hâț-hâț” în sus, urcând pe munte – destul de vertical și părăsind șinele bucată cu bucată. Prima stație a fost ok, așa cu fluturași în stomac, dar merge. Hop, și suie clatinându-se din toate balamalele mai departe. Eee – gluma se cam îngroașă nițel, caut bara să mă țiu de ea. Dar în continuare foarte vajnică. :) La a doua stație moșulică coboară și rămân eu singură cu tipul dubios. De aici mi-i cam frică de tip, de dincolo când văd cum urcăm și cum se vede orașul ca în linguriță, mi se cam indoaie genunchii. Stația trei, și eu încerc să fac poză cu mâna tremurândă. 

Nu vă zic ca tipul dubios coboară? Tiuuu – măi leică! “Nu plecaaa” – mă rog de el în gând. De unde, ăla coboară, eu mai că aș coborâ și eu, dar îmi ordon amenințător să nu mă prostesc și să ramân acolo. Ușile se închid după el și deja îmi pare rău că nu am coborât când am avut ocazia. Singură în cabină, am stomacul cât un purice, dar panorama asupra orașului e foarte frumoasă. Într-un final, cu mari emoții și eu și cabina, ajungem la ultima stație, sus pe munte. Mă dau jos, îmi fac cruce și mă gândesc că la coborâre o iau pe jos. 

Sus acolo, chiar pe stradă, se fac reparații. Brmmm-brmmm, o mașină calcă ciment. În toată galăgia aia și abia dată jos din “marea provocare”, nu mai știu de ce-am venit și mă cert în gând că mereu caut peripeții pe capul meu. Mă plimb pe stradă, nu e țipenie de om. Fac poze și admir câteva minute bune orașul, injurând turiștii, că nu și-au mișcat măcar unii fundul încoace. 

De coborât am coborât pe jos și ultimele două stații cu cabina (nu am avut încotro :) ). Apoi am fost și pe lângă lac, am ajuns și la operă – care era în construcție, m-am plimbat pe faleză, am hrănit lebedele și rațele… am stat tolănită pe iarbă. Și cum stau eu așa, admirând lacul și nemaiștiind încotro să o apuc, numai ce văd un vaporaș cu semnele transportului în comun. Alerg spre el, nenea îmi face semn să mă grăbesc. “Transport în comun?”- fac eu mirată. El dă afirmativ din cap. (Apropo și cabina de pe munte, intra tot în biletul de transport în comun). Și uite așa, ajung să fac și o jumătate de oră plimbare cu vaporașul. 

Fuga-fuga, la ora 15, că am bilet la autobus spre Milano. Dă-i și caută schimb valutar, să-mi iau euro înapoi, ia de găsește. Pace. Dacă văd așa, le trimit gânduri de bine și alerg cu cocoașa mea imensă la gara de autobuse. Ajung în gară, lume peste lume așteaptă autobusul spre Milano. Stăm ce stăm, se face ora de plecare, autobusul nu-i. Basta, după vreo 10 minute de așteptare începe să plouă cu găleata. Împleticindu-ne unii în alții alergăm într-o sală de așteptare de toată jalea. E full și stau în picioare cu rucsacul pe mine, că zău dacă îl las jos la ce mizerie e. Fraților, a întârziat minunea o oră jumătate. Eram deja toți storși de puteri. Când a venit autobusul, era deja pe jumătate plin, după ce am urcat și noi, zăceam toți plictisiți și obosiți ca sardinele. 

Bâj-bâj, ajungem în Milano. După ce-mi iau bilet la metrou și cobor spre stație, mă trezesc curtată de un tip de ciocolată, tare simpatic și zâmbăreț, din păcate zorzonat cu accesorii care nu-s pe gustul meu. “Te-am văzut in autobus, ești tare frumoasă și drăguță, hai la o cafea!” – face la mine cu gura până la urechi. ” Nu serios??? După ce că mai am un pic și leșin de oboseală, părul stă cum vrea el, am o cocoașă imensă în spate și niște jeanși ramoliți, te trezii cu agățatul?” :))) – mă gândesc în sinea mea tare amuzată. Îi trag o cătătură de toată frumusețea, dar vorbesc cu el. ” Da, da, ce draguț ești, dar eu mă grăbesc, mă așteaptă prietenii… maybe next time” Nu vă zic, îmi scrie telefonul lui și mi-l pune în buzunarul de la ghiozdan? ” I am very good guy, dă-mi o șansă, sună-mă!” Îl privesc cum pleacă, oftez. Din păcate, pațanii cu lanț de aur la gât, nu-s pe gustul meu. 

În metrou în primul rând mă lovește căldura. Pardon, căldura m-a lovit încă de când m-am dat jos! Doamne, ce diferentă!!!! Dar in metrou am crezut că leșin. Mai mult de atât, am descoperit cu stupoare că un număr mare de călători vorbesc la telefoane. “A-…tuta… bata… tita! Baladala turi favori, … ori… tuti… ” – mai am un pic și vorbesc și eu :) Fac ochii roată și mă amuză. Incredibil! :) Îmi plac la nebunie :) 

Ajung la stația de unde mă ia gazda. Un tip pe la 43, super degajat și simpatic, Giovani, dar un pic cam prea puțin vorbăreț pentru italieni. Eu tac, nu de alta, dar nu am energie. Mergem cu mașina câteva străzi și ajungem. Urcăm scarile trei etaje, eu cu cocoașa în spate… gâfâind îngrozitor. Mă invită într-un apartament spațios, dar extrem de călduros, cu geamurile deschise, genul ăla de apartament, tipic de holtei pe care i l-a amenajat mama. Asta și pentru că mobila are culori dubioase și pe canapea tronează un rățoi de pluș. Altfel foarte primitor și chiar m-am simțit ca acasă, zău dacă nu zici că-s la cineva pe ospeți in Moldova sau România, mai pe la țară așa. :) De fapt, casa lui e tare faină, asta-s eu nesuferită și obișnuită pe la nemți cu prea multa Ikea. :)

Giovanni planifică să călătorească in Asia 3 luni de zile și vrea sa facă couch-surfing. De aia, adună recenzii pozitive, oferind canapeaua lui până atunci. A pregătit cina, niște vinete cu sos de roșii și parmezan. Eu îmi frec mâinile bucuroasă. Pun pe limbă gustarea, acrăăăă… mă strădui foarte tare să nu mă încrețesc. “E ok?” – face la mine. “Daaaa! Foarte bun, multumesc tare mult!” A trebuit să înfulec tot… dar am tras de timp, să nu mi se înăcrească și sufletul :) Am povestit de proiecte, despre couchsurfing, despre călatorii, până la 12 noaptea. Eu m-aș fi dus la culcare, dar el avea chef de povestit. Așa că am stat, plus că, acum e momentul să cunosc și eu omul. Am mai făcut și un duș, se făcu 1. Nu vă zic ce legănată, m-am băgat în pat. Nu pot gândi, nu pot scrie… nu pot…. nimiccc. 

Leave a Reply