Ziua 2 – Bruxelles-Luxembourg- Strasbourg

posted in: Uncategorized | 0

Cu noaptea-n cap, fără sa intru la baie, ca să nu deranjez gazda, trag pe mine pantalonii și țuști afară. E 5:30 dimineața, la 7 am autobus spre Luxembourg. Merg cu gândul să folosesc baia de la gara centrală din Bruxelles. Ajung la gară destul de repede. Se face un 6:20, până mă învârtesc de colo-colo. Mă uit, există o mie de indicatoare, toate spre o singură direcție, adică pe întreaga gară la un astfel de oraș mare – revine o singură baie. Împing ușa, nimic. Nu se poate! Împing, încuiat! Nu serios? Caut pe cineva care lucrează la gară, întreb de baie! E deschisă după 7 – îmi zice! Și noaptea? Să înțeleg că belgienii nu se duc noaptea la WC? Îi înjur în gând în toate limbile pe care le cunosc și mă fac nevăzută spre o ceașcă de cafea. Într-un final iau metroul spre gara de autobuse, care în genere nu are WC! V-am povestit aseara! Ata ete… :) 

Iau autobusul și când văd că ieșim din Bruxelles, îmi râde inima! Nu cred că mă întorc degrabă :) Se face repede 9 și ajungem în Luxembourg. Am 5 ore la dispoziție să vizitez orașul. E destul de micuț, timp berechet. Gara superbă, lumea relaxată, deja îmi place. La informații primesc o hartă gratuită cu atracțiile turistice și indicații cum se ajunge în centru. 

Luxembourg pare un oraș tipic franțuzesc. De la fațade și înălțimea vilelor, la castelul ce se întrezărește prin multă verdeață – toate îmi amintesc de călatoria din Franța.   Curat, aerisit, cu lume bună, bineînțeles turme de turiști. Mă privesc toți cu rucsacul mare în spate de parcă cine știe ce minune a universului aș fi. Ce-i așa diferit, nu pricep. 

Ajunsă în centru găsesc o baie de toată frumusețea, GRATUITĂ! Nu-mi vine a crede! Curată și cu de toate! Mă spăl pe dinți :) asta cu spălatul pe dinți în băile publice o încerc prima oară. Very funny. :) Parcă mi-a mai trecut așa elanul cu plimbarea asta :) și de-abia ce am făcut două zile. 

Văd orașul la pas, iau masa într-unul din restaurantele aflate pe străduțele ascunse și tare fericită și împlinită, mă întorc la gară, de unde iau trenul spre Strasbourg. 

În Strasbourg ajung la 16. M-am înțeles cu gazda să ne întâlnim la 19:30! E un tip pe la 38 de ani, l-am ales dintr-o lista lungă de oferte și părea așa, mai serios. Dar chiar și așa, am emoții. Sper că nu e killer în serie :) și sper să nu-mi facă avansuri… de aia mă uit în caz de ceva după un hotel. Căutând hotelurile din zonă, mă amuz pe seama mea, cât sunt de speriată de bombe. :)

Strasbourg e atât de frumos încât simt așaaaa, o fericire de nedescris. Atmosfera e foarte relaxată, lumea râde și zâmbește, copiii aleargă fericiți. De arhitectură nu mai zic. De magazine? Toate unul și unul – adună tot ce e mai bun din Franța, Germania și Belgia! De la brânzeturi alese și ficat de gâscă, la covrigi nemțești șo ciocolate belgiene, totul strălucește prin vitrine și nu știi ce să alegi. 

Când ajung să văd catedrala colorată, cartierul franțuzesc, străduțele cu casele nemțești și multe altele, înțeleg că ăsta e orașul în care oricine ar fi fericit să locuiască. Plimbându-mă pe toate povârnișurile și cotiturile, se face 19:30. 

Când apare Marcus, realizez de ce l-am ales ca gazdă. Extrem de delicat și cu bun simț, dar foarte vorbăreț, cu accent puternic franțuzesc, îmi spune încă de la început ce planuri avem: că ajungem acasă și fiecare se acomodează – el de la job, eu de la drum o jumătate de oră – după care luăm masa în oraș să ne cunoaștem și pe urmă la culcare. Că el se culcă devreme, că mâine la job etc etc (în gândul meu, ura). După care îmi spune că acasă ne așteaptă pisica lui, pe care a adoptat-o după ce a găsit-o aproape moartă pe stradă. 

Mă intreabă diverse, pare foarte haotic și sare de la o temă la alta. Dar mă amuză extrem și simt că experiența asta cu couch-surfing capăta sens. Îl întreb de unde este și spune ca s-a născut undeva pe riviera franceză, apoi îl întreb ce lucrează. “La spital” – zice. “Medic” – fac eu mirată, că nu are față de medic de nici o culoare. Râde- “Hospital Management”, după care schimbă tema de discuție. 

Stă la 8-10 minute de mers pe jos din centru. Un bloc superb, de prin anii 1900, apartamentul pe la etajul 3. Când intrăm în casă, mai să scap rucsacul pe jos. Hol generos, multe camere superb decorate. Cu parchet, cu pian de-o frumusețe rară, cu tablouri, cu rafturi de cărți… și cu un dormitor cu patul nefăcut. “Uraa, e totuși uman” – mă gândesc eu. Cu toate astea, gândul că poate fi serial killer încă nu m-a părăsit. :) 

Ce să vă zic? Pisica a pus capac. O frumusețe de pisică, în gândul meu – aici și pisicile maidaneze arată ca alea de rasă.  (V-am zis eu că-s neieșită din casă ;)) )

Eu mă închid în camera mea, unde am pat dublu. După cantitatea de păr de pe cearceafuri, realizez că ăsta e patul pisicii. După ce mă foiesc prin cameră, ies să văd dacă baia e liberă și din mers întreb ceva. Tăcere. Ei fraților și aici începe circul. 

Mă uit așa fugitiv, nu-i. Ușa la dormitorul lui e deschisă, nu e acolo. Nu e nici în salon, nici î sufragerie ( da, are două), nu e nici în bucătărie… “Marcus, alo?” – tăcere. ” O fi la toaletă” – îmi zic. Mă uit în jur, zeci de uși. Baia o dibui, da unde e toaleta habar nu am. Mă așez cuminte pe un scaun și aștept. După câteva minute, apare bâiguind în fața ușii, palid la față. “I am very sorry”- face la mine cu o mină posacă. Eu nu respir. Cele 2 secunde de pauză sunt foarte lungi. Să zicem că suficient de lungi, încât să mă gàndesc la hotelul ăla… 

“Știi, sunt foarte bolnav”. Eu tac și nu îmi vine a crede. Fac ochii cât cepele. Aș vrea să nu-i fac așa, dar… nu mă pot controla mereu. “Cum?” – fac eu întrun final – “ce s-a întâmplat?” “Nu știu” – zice – “dar am temperatura 39″! Mă bușește râsul, că nu știu cum să reacționez. ” Ești răcit?”- fac la el. “Nu, nu e raceală și habar nu am ce e cu mine”! Eu fac hlop-hlop-hlop din ochi. “Te superi dacă nu mergem la masă?” – îmi spune. De unde să mă supăr, frățică, rămâi în viață te rog, lasă masa – mă gândesc. Îl lămuresc sa uite de masă și să sune la urgență, mai ales că i-a apărut un fel de tremurici. 

Într-un final sună la el la servici. Aud ce spune în franceză și înțeleg în mare parte tot ce zice. Nu vă zic că au trimis mașina după el?  “Stai liniștită” – îmi spune – “eu mă duc să fac un control și mă întorc. Am încredere deplină în tine, îți las cheile, ai grijă de pisică și de casă, indiferent la ce oră, am să revin.” A ieșit și a tras ușa după el. 

Rămăsei pironită în mijlocul casei, bunghindu-mă când la ușă, când la pisică. Apoi mi-am făcut de treabă. După două ore s-a întors. Era 23. “Ești o persoană extraordinară” – mi-a spus – ” pisica mea nu place pe oricine! Eu merg la culcare, nu te supăra că am fost o gazdă incompletă” – apoi a închis ușa la dormitor și s-a culcat :) 

Eu i-am urmat exemplul, că a doua zi am autobus la 5 dimineața spre Zurich :) 

Ok. O gazdă am părăsitr-o eu, alta a intrat in force major – so far, so good :) 

Leave a Reply