Slava Domnului – viata se schimba si noi o data cu ea (subiectiv)

posted in: Uncategorized | 0

Cu papuci mari, cu șosete colorate atârnând deasupra lor, în caldura și praful din mijlocul verii, cu fața arsă de soare și părul zbârlit, cu un rucsac enorm în spate, care pare că atârnă greu, cu hainele decolorate și lălâi… îi priveam consternată și mirată, doar câțiva ani în urmă, fiind coafată cu părul ondulat, cu a nu știu câta rochie în ziua aia și cu sandale cu tocuri înalte.

Nu ințelegeam genul ăsta nomad de călătorie și mai ca îmi era milă de ei… zău, cum o fi să nu-ți pese că arăți bizaaar și într-un fel extraterestru?

Astăzi îmi caut prin sertare șosete cât mai colorate și bocancii mei nu par suficienti de mari :) rucsacul e cum trebuie măcar – imens și greu, super colorat cu de toate, muah!!! :) O să-mi pun și-un fular la gât, așa întortocheat și eventual să nu se asorteze cu nimic… asta e perfecțiune :)

De fapt nu e idea imaginii în sine, ci eliberarea de controlul din cum trebuie, de ce trebuie, unde trebuie… De ce să nu fie cum vreau sau cum o ieși?

Mi-e clar ca ceea ce caut, nu e fularul colorat și imaginea de hipi cu cosițe încâlcite, ci detașarea și libertatea care se întrevede sfioasă prin praful așezat în câteva sloiuri pe pantofi și pe rucsac :)

îmi doresc să mă întâlnesc în călătorie cu oglinda mea din trecut, să-i fac cu mâna și să-i zâmbesc (deși ea mă va privi cu neînțelege și milă). Am să-i șoptesc și am să o șochez, când  îi voi spune pe furiș: sper să ne reîntâlnim într-o zi dincolo…, dincolo de zid :)

Leave a Reply