La drum!

posted in: Uncategorized | 0

Ușa s-a trantit în spatele meu. Afară e deja întuneric și răcoare. Florile au lăsat o miasmă ușoara de seară, iar felinarele mici îmi luminează calea pietruită printre pajiști. Deși plouase astăzi, cerul e senin și brăzdat de stele. “La steaua care-a răsărit,/ E-o cale-atàt de lungă / Că mii de ani i-au trebuit,/ Luminii…” îmi răsună în creieri. “Luminii” – răsună ca un ecou. De-aici mă podidește altă minune – “Întunericul nu este altceva decât lipsa luminii”. Îmi scutur capul, nu am chef de filozofie.

În drum spre metrou, trec pe lângă o pădurice. Pe cărare sunt zeci de băltoace de diverse dimensiuni. Salt peste ele și ceva din săltatul ăla mă face atât de fericită. Doamne, Dumnezeule! Cât a putut să-mi lipsească. Mi-am mângâiat rucsacul și mi-am mirosit cămașa. Miroase îngrozitor, are iz de Camino, dar nu există miros mai plăcut în lumea asta. Greutatea rucsacului îmi apasă pe șolduri și zău dacă nu mă face să merg mai semeață.

Îmi amintesc să mă rog… “Tatăl nostru care ești în ceruri… apoi Miluiește-mă, Doamne și mă păzește… Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ocrotește-mă și binecuvântează–mă la drum…” Bolborosesc rugăciunile cu bucurie și emoție. Adrenalină :) mă-nfior, apoi zâmbesc. Mi-a fost frică și înainte de Camino, o să fie bine :)

Peronul la metrou e pustiu. Așa că mă plimb de colo-colo, răsucind gânduri prin minte. “Bilete luat? Luat! Încărcător luat? Luat! Gel de păr luat? Luat…Buuunnn! Totul am luat oare?”

Intru într-un vagon aproape pustiu. Pe două scaune mai încolo stau doar două fete pe la 22-25! Povestesc ceva în germană. La un moment dat una din ele o cuprinde pe cealaltă. Simt cum devin netam nesam oarecum în plus. Mă fac că nu văd, dar în sinea mea zâmbesc. Fetele se comportă ca și cum eu nu exist acolo. Mă întreb dacă e de bine. Dar scena de dragoste pe care o privesc, mă lasă perplexă. Eu nu cred că în lumea asta am văzut ceva mai frumos, mai sincer și mai pasional! Felul in care se atingeau… ok. Hai să nu transform blogul în “50 de feluri de gri”!  Le-am făcut pe furiș o poză :) Enjoy :)    

Când ajung la gară mă las admirată! Lumea se zgâiește la cocoașa mea săltăreață. Îmi iau ceva de mâncare și mă urc după câteva minute în autobus. Traversez Germania de la nord spre sud-vest spre Cologne (Koln). De unde voi lua altă trăsură spre Bruxelles. Mi-am rezervat și câteva ore să vizitez Koln-ul.

Mi-am cumpărat o perniță care se pliază, apoi se umflă- pentru drum. Am desfăcut-o și în liniștea monumentală din salon, doar eu mă aud cu “pffff-pfffff-pffff” urmat de “fâssssssssss”! Iar “pffff-pffff-pfffff” – “fâsssssss”! Am înjurat în gând de mama focului. Gura mi s-a umplut de praf de plastic “made in China” amestecat cu propriul meu CO2! Nu apuc să o umflu, că până să-i pun clăbanțul, s-a și desumflat, măgărița. Într-un final, dupa ce un vecin mi-a tras o cătătură de toată frumusețea și m-am înecat cu niște puf, am lăsat-o baltă. Cu perniță semi-umflată, mă așezai la cârmă cât mai comod să vă dau raportul :) Pe mâine seară :)

Leave a Reply