Buen Blog! :)

posted in: Uncategorized | 0

sageata din scoiciAm descoperit de ceva timp, așa zisul sindrom de “pre-Santiago”, descris atât de frumos de blogerii internaționali ce au jurnale de călătorie pentru acest pelerinaj. Și acolo am citit că, acest pelerinaj începe deja din momentul în care ai hotărât să pleci.

Cu atât mai mult, acest sindrom s-a agravat în cazul meu, dat fiind faptul că nu mă pot opri de citit :) petrecându-mi majoritatea timpului liber în căutarea poveștilor celor care au fost, sunt în acest moment sau își doresc să meargă acolo.

Așa că m-am molipsit de această vibrație pozitivă și mi s-a încolțit un gând de a scrie și eu un jurnal în limba română, împărtășind cu toți doritorii emoțiile, trăirile, provocările ce vor apărea pe parcurs.

Nu e ceva deosebit să faci pelerinajul El Camino de Santiago, așa cum nu e deosebit să scrii un blog, nu vreau să fac din asta o măreață operă literară… vreau pur și simplu să împărtășesc, din nevoia de a povesti, de a scrie, chiar și pentru mine, un jurnal la care să mă pot ancora la amintirile frumoase când va fi cazul.
Dar mi-ar face mare plăcere să știu că într-o bună zi, paginile astea au devenit o sursă de inspirație la acțiune și au încurajat pe cineva să plece la drum!

Am fost mult mai încântată să citesc bloguri, decât cărțile dedicate. Din păcate nici una dintre cărțile apărute nu m-au entuziasmat la fel de mult ca blogurile unor persoane simple ce relatează incidentele și evenimentele de zi cu zi, stările emoționale, fluctuațiile psihice, interacțiunea cu ceilalți pelerini și multe povești uzuale. Unele dintre cele mai tari bloguri au fost cele scrise de parinți care au mers cu adolescenții lor :) generând un amuzament maxim :) nici nu îndrăznesc să concurez vreodata cu ei :)

Mai sunt doar două săptămâni până la plecare și emoțiile se intensifică pe zi ce trece. Mă întreb tot mai mult dacă am să fac față, dacă mi-am planificat tot ce era necesar, nu m-am hotărât definitiv asupra achipamentului, negociind cu mine însumi fiecare detaliu pus în rucsac. Recitesc în fiecare seară primele două zile de traseu, după excepționalul Ghid al lui John Brierley, imaginându-mi cum va fi să urc practic una dintre cele mai grele porțiuni ale pelerinajului în Perineii Francezi. Iar 24 de km par tot mai mulți după ce m-am apucat să exersez. Singurele alinări apar atunci când regăsesc poveștile pelerinilor în vârstă, căci dacă pot ei și eu ar trebui :)

Nu știu de ce nu mă sperie distanța totală, cât ideea de a urca 24 km în munți, care din cauza urcării fac aproape cât 32km (conform ghidului) și de a reuși să ajung la Roncesvalles până la căderea întunericului. Și dacă în alte zone există pe parcurs mici localități unde te poți opri, între St Jean și Roncesvalles nu prea ai unde să înoptezi. Așa că vrei nu vrei, Roncesvalles e ținta superioară și ne-negociabilă pentru ziua unu. :)

Gândurile astea m-au ambiționat să mă apuc de exersat și zilnic îmi încalț saboții și mărșăluiesc pe jos la școală, plecând cu două ore înainte de lecții din casă.

Nu pot decât să-mi urez Buen Camino – urarea standard din pelerinaj și pentru prima postare de pe blog, respectiv un Buen Blog :)

Leave a Reply